Eveniment de importanță strategică pentru cercetarea comună bilaterală RM–România

Chișinău, 23 august 2025 – Reprezentanții Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), alături de echipa Oficiului Național Orizont Europa, au participat la cea de-a II-a ediție a Forumului cercetătorilor: „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, un eveniment de referință pentru consolidarea cooperării științifice bilaterale dintre Republica Moldova și România.

Miniștrii Educației și Cercetării din Republica Moldova și România, Dan Perciun și Gabriel-Ovidiu David, au salutat această inițiativă strategică și au înmânat certificatele de acordare a granturilor comune de cercetare. În total, aproximativ 100 de proiecte bilaterale de înaltă calitate din 6 domenii vor primi finanțare, contribuind la avansarea cunoașterii științifice și la optimizarea resurselor pentru cercetătorii din ambele țări.

În cadrul evenimentului, dr. Aurelia Hanganu, director general al ANCD, și prof. dr. Adrian Curaj, director general al UEFISCDI, au subliniat că proiectele câștigătoare vor consolida poziția Republicii Moldova în peisajul cercetării europene, vor promova excelența științifică la nivel transnațional și vor contribui la dezvoltarea de parteneriate strategice durabile cu România și alte țări europene.

Participarea reprezentanților Oficiului Național Orizont Europa a reconfirmat rolul activ al Republicii Moldova în valorificarea oportunităților din cadrul programului Orizont Europa și în conectarea comunităților științifice din cele două țări la inițiative europene de anvergură.

👏 Felicitări tuturor cercetătorilor, instituțiilor și organizatorilor care fac această viziune realitate!

📌 Mai multe informații despre concursul „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova”, inclusiv lista câștigătorilor, sunt disponibile aici:
👉 https://uefiscdi.gov.ro/proiecte-complexe-bilaterale-cu-republica-moldova