Parteneriatul European pentru Sănătatea Creierului (EP BrainHealth) anunță lansarea unei competiții internaționale de proiecte, dedicată explorării factorilor biologici, sociali și de mediu care influențează evoluția sănătății creierului pe parcursul întregii vieți.
Cu 54 de parteneri din 33 de țări și un angajament financiar de peste 500 milioane EUR, aceste apeluri reprezintă un pas strategic pentru consolidarea cercetării internaționale în domeniul sănătății creierului.
FINANȚAREA ECHIPELOR DIN REPUBLICA MOLDOVA:
Cercetătorii din Republica Moldova pot beneficia de o finanțare totală de 50 000 EUR pentru fiecare apel, oferită de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD).
TEMATICI ALE APELURILOR:
În cadrul competiției sunt lansate două apeluri tematice:
- Apelul 1: Tulburări neurologice, mentale și senzoriale
- Apelul 2: Tulburări neurodegenerative
În cadrul celor două apeluri, proiectele trebuie să fie interdisciplinare și să abordeze cel puțin doi factori:
- Factori biologici, de exemplu: genetică, epigenetică, studii de tip „-omics”, neuroplasticitate, inflamație, infecții, sinaptogeneză, circuite neuronale, factori vasculari, deficiențe senzoriale, comorbidități;
- Factori legați de stilul de viață și sociali, de exemplu: activitate fizică, nutriție, somn, fumat, consum de alcool și droguri, muncă (venit, angajare), mediu socio-economic / statut social, rasă/etnie, sex și gen, educație, siguranță, interacțiuni sociale (familie / prieteni), acces la servicii medicale, stres, traumă, migrație;
- Factori de mediu, de exemplu: poluare / contaminanți, urbanizare, dezastre, pandemii, război / conflicte, schimbări climatice, microbiotă, natură.
În plus, proiectele trebuie să se axeze pe cel puțin două dintre următoarele aspecte:
- Mecanismele de acțiune ale factorilor identificați;
- Recunoașterea timpurie, diagnosticul și prognosticul asociate factorilor identificați;
- Prevenție / tratamente / intervenții / dezvoltare tehnologică / îngrijire și suport legate de factorii identificați.
Ambele apeluri urmăresc să sprijine cercetarea de excelență privind sănătatea creierului, prin investigarea factorilor biologici, sociali și de mediu care influențează sănătatea cerebrală de-a lungul vieții.
Cercetătorii interesați pot accesa informații detaliate, care includ:
- Domeniul și prioritățile științifice
- Finanțatorii participanți
- Cerințele de eligibilitate
- Ghidurile pentru depunerea propunerilor
Pentru informații complete și accesarea tuturor documentelor necesare, consultați pagina oficială a apelurilor: https://www.brainhealth-partnership.eu/calls/
CALENDARUL APELULUI
Deschiderea apelului: 8 ianuarie 2026
Termen limită pentru depunerea pre-propunerilor: 10 martie 2026
Termen limită pentru depunerea propunerilor complete: 30 iunie 2026
Startul proiectelor: Începutul-mijlocul anului 2027
DATE DE CONTACT:
mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 180,
Direcția Cooperare Internațională și Dezvoltare Durabilă, ANCD
Tel: +373 22-29-28-26; +373 22 27-27-91
E-mail: natalia.bolocan@ancd.gov.md, iana.tihon@ancd.gov.md