Comunicat: Sesiunea de informare din 15 decembrie 2023 în domeniul medicinii din cadrul programului-cadru Orizont Europa

Sesiunea de informare din 15 decembrie 2023 în domeniul medicinii: clusterul 1: sănătate și misiunea cancer, Pilonul 2, Programul-cadru Orizont Europa

La data de 15 decembrie 2023, conform agendei de activitate pentru Pilonul 2 din cadrul Oficiului Național Orizont Europa din subordinea ANCD, a fost organizată o sesiune de informare, în format fizic, dedicată diseminării infromației cu privire la apelurile Programului-cadru al UE Orizont Europa cu referință la domeniul medicinii, clusterul 1: Sănătate și Misiunea Cancer din cadrul Pilonului 2. Evenimentul a avut loc în incinta USMF „N. Testemițanu” și a fost organizat în colaborare cu Departamentul Cercetare al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. La eveniment au participat activ reprezentanți ai organizațiilor din sistemul național de cercetare și inovare din domeniul sănătății și medicinii, inclusiv din institute de cercetare din domeniu.

După cuvintele de salut ale dlui profesor Mihai Toderaș, Reprezentant Oficial din partea RM la Comisia Europeană în cadrul Comitetului de Program pe domeniul Sănătate, ședința s-a axat pe prezentările Punctelor Naționale de Contact din domeniu, dl. dr., conf. univ. Artiom Jucov, Punct Național de Contact al Programului Orizont Europa pentru domeniul Sănătate și dna Tatiana Malcova, Punct Național de Contact al Programului Orizont Europa pentru Misiunea Cancer. Au mai luat cuvântul și reprezentanții Oficiului Național „Orizont Europa": coordinator tematic, pilon II, dr. hab. Serghei Sprincean și dna coordinator tematic, pilon I, dr. hab. Elena Railean.

În prezentări au fost expuse principalele repere ale Programului-cadru Orizont Europa și lista tematicilor din cadrul apelurilor lansate cu referință la misunea respectivă. Pentru o mai bună și extinsă elaborare ulterioară a propunerilor de proiecte în cadrul apelurilor expuse în prezentare, a fost relevat și evidențiat specificul tematic al acestora. La fel, au fost abordate asemenea subiecte precum: programul de lucru pe segmentul sănătate, direcții și teme strategice prevăzute, apelurile și oportunitățile deschise pentru anul 2024; misiunea Cancer; proprietate intelectuală, cercetare și inovare responsabilă, aspecte etice și știința deschisă în cadrul programului; excelență în cercetare, relaționare și dezvoltarea infrastructurii de cercetare.

În mod tradițional, sesiunea de informare la etapa sa finală, a inclus partea de întrebări și răspunsuri cu participarea tuturor celor prezenți. Comentariile, intrebările și temele propuse spre dezbatere din partea invitaților au evidențiat interesul acestora față de tematica sesiunii de informare.