Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare a semnat Acordul interpartenerial pentru proiectul CONNECT MOLDOVA-EU

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), reprezentată directorul general, Aurelia Hanganu, a participat la Forumul Internațional „Dezvoltare și Acces pe Piețele Externe pentru MM-urile din Republica Moldova”, desfășurat la Digital Park. Evenimentul se desfășoară în cadrul Business Week 2025, cel mai mare forum economic al țării, ajuns la cea de-a 10-a ediție.

 

Forumul este dedicat oportunităților de internaționalizare și inovare pentru IMM-uri, prin intermediul Enterprise Europe Network (EEN) – cea mai mare rețea de sprijin din lume pentru întreprinderile mici și mijlocii cu ambiții internaționale.

 

Participanții la Forum au fost salutați de președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM, Sergiu Harea, cu cuvinte de salut fiind prezenți Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Adam Grodziciki, șef adjunct pentru cooperare, Delegația UE în Republica Moldova, Robert Casals Graells, Ofițer de proiect, Irina Tolstousov, Agenția de Investiții a RM. 

În cadrul Forumului a avut loc lansarea Proiectului european Enterprise Europe Network – CONNECT MOLDOVA-EU, proiect finanțat de către Comisia Europeană prin intermediul Consiliului European pentru Inovare și Agenția Executivă pentru IMM-uri (EISMEA).

Momentul central al Forumului l-a constituit semnarea Acordului interpartenerial pentru implementarea proiectului, semnat de partenerii acestuia: Camera de Comerț și Industrie a RM (președinte Sergiu Harea); Organizația Națională pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (director Vadim Codreanu); Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (director general Aurelia Hanganu); Asociația Obștească „Rețeaua de transfer Tehnologic a Moldovei” (președinte Vitalie Moraru); Asociația Națională a Companiilor din Domeniul Tehnologiilor Informaționale și al Comunicațiilor (director Irina Oriol). Durata proiectului este de 42 de luni (1 iulie 2025-31decembrie 2028), cu un buget de 391516,5 euro.

Directorul general Aurelia Hanganu a susținut o prezentare despre oportunitățile de finanțare oferite de ANCD, subliniind rolul crucial al cercetării și inovării în creșterea competitivității companiilor pe termen lung. Totodată, directorul ANCD le-a mulțumit  partenerilor și invitaților pentru implicare activă și pentru contribuția adusă la succesul acestui eveniment.

Forumul Internațional „Dezvoltare și Acces pe Piețele Externe pentru MM-urile din Republica Moldova” are drept scop susținerea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din Republica Moldova în procesul de internaționalizare și creștere a competitivității, prin prezentarea proiectului Enterprise Europe Network în Moldova, sub denumirea CONNECT MOLDOVA-EU – Crearea de oportunități pentru networking și cooperare economică de vecinătate, creștere tehnologică și inovatoare între Republica Moldova și Uniunea Europeană.