La data de 24 iulie 2026, în regim online, s-a desfășurat o reuniune de lucru între reprezentanții rețelei europene NCP4Industry, reprezentantul Oficiului Național Orizont Europa și punctul național de contact (PNC) al Republicii Moldova pentru Clusterul 4 din cadrul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD).
La întâlnire au participat Dr. Diego Coglitore, manager de proiect și coordonator al rețelei NCP4Industry, precum și PNC pentru clusterul 4 în cadrul APRE – Agenzia per la Promozione della Ricerca Europea (Italia), Jessica Bonanno (APRE), Christof Haas, PNC pentru clusterul 4 din Germania, Marianna Roman, PNC pentru clusterul 4 din Republica Moldova, și Nicu Vrabie, coordonator tematic pentru pilonul II al Programului Orizont Europa în cadrul Oficiului Național Orizont Europa al ANCD.
Ședința de lucru a avut drept scop identificarea oportunităților de colaborare și implicarea punctului național de contact din Republica Moldova pentru clusterul 4 în activitățile desfășurate de rețeaua europeană.
Un rezultat important al reuniunii îl constituie confirmarea faptului că PNC pentru clusterul 4 din Republica Moldova va putea participa la instruirile tematice, webinarele și sesiunile de consolidare a capacităților organizate de rețeaua NCP4Industry, precum și la alte activități și evenimente comune dedicate comunității europene a PNC-urilor. Totodată, reprezentanții rețelei și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu ANCD pentru organizarea unor evenimente comune în Republica Moldova, inclusiv sesiuni de informare, ateliere de lucru și activități de networking destinate comunității naționale de cercetare și inovare.
Această colaborare va contribui la dezvoltarea competențelor PNC pentru Clusterul 4 din Republica Moldova, la facilitarea schimbului de bune practici cu experți și omologi din statele membre și asociate ale Programului Orizont Europa, precum și la îmbunătățirea serviciilor de suport oferite beneficiarilor naționali interesați de participarea la apelurile dedicate domeniului „industrie”.
Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, în calitate de organizație gazdă a rețelei punctelor naționale de contact Orizont Europa în Republica Moldova, își reafirmă angajamentul de a consolida cooperarea internațională și de a integra cât mai activ Republica Moldova în ecosistemul european al cercetării și inovării, prin extinderea parteneriatelor strategice cu rețelele europene de profil.